Politeia își reînnoiește echipa!

Politeia își reînnoiește echipa!

Suntem bucuroși să vă anunțăm noua echipă a Consiliului Director al asociației noastre:

 

Mihai Vasile – Președinte al asociației, membru fondator. De șase ani implicat în conducerea și în proiectele Politeia, este în prezent doctorand la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității Babeș-Bolyai și activează ca expert politici publice în domeniile educație, protecție socială și muncă.

Mădălina Muscă –  Vicepreședintă. Este doctor in sociologie cu o teză despre dificultățile educaționale ale copiilor romi din mediul rural și dinamicile de putere implicate în procesul de școlarizare. Are experiență de cercetare atât academică, în cercetarea de piață (calitativă și cantitativă) dar și în proiecte de consultanță pe tematici sociale. În prezent este cercetătoare independentă și colaborator într-un proiect european al UEFISCDI.

George Constantin – Secretar. Activează în domeniul IT, cu o experiență de peste 8 ani în managementul de echipă și asigurarea calității proiectelor informatice. Din 2017 a început să se implice ca voluntar în proiecte civice, lucru care l-a adus aproape de activitățile și acțiunile Politeia.

Elena Trifan – Membră. Este doctor în sociologie cu o teza despre practicile de dezvoltare personală și relațiile sociale. Este cadru didactic asociat la SNSPA și Universitatea Babeș Bolyai. Este cercetătoare independentă și a colaborat cu numeroase instituții naționale și internaționale, pe tematici de cercetare socială. Este interesată de relațiile de muncă, inegalitate socială și sănătate mintală.

Noul Consiliu Director a fost aprobat în ședința Adunării Generale din data de 19 octombrie 2020, mandatele fiind aprobate pentru o perioadă de 5 ani.

Le mulțumim celor doi membri fondatori, Cristian Scarlat și Alexandru Scarlat, pentru cei șase ani dedicați implicării în activitățile Politeia.

Aceasta schimbare este una care face parte dintr-un proces mai amplu de dezvoltare organizațională, un proces prin care ne propunem să inițiem o serie de proiecte și inițiative, în special în cadrul comunității din satul Dârvari, comuna Ciorogârla, unde suntem deja activi de aproape 5 ani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *