Am pornit Fondul pentru Solidaritate Politeia în toamna anului trecut. Prin acest instrument ne propunem să sprijinim familiile de la Dârvari (cu care lucrăm de 5 ani) atunci când au cheltuieli mari. Pe scurt, oferim ajutor pentru cheltuielile mari care vin atunci când încerci să oferi condiții mai bune copiilor să învețe acasă sau la școală.

126513736_1764788473686697_5123209160816723968_n

Am plecat de un caz – o familie care încerca de 35 de ani să se branșeze la rețeaua electrică. Costul total s-a ridicat la 10.100 lei, din care Politeia a contribuit, prin Fondul pentru Solidaritate Socială, cu 8.100 lei. Începând cu 3 februarie 2021, procesul de branșare s-a încheiat cu succes.

Tot din Fond am putut asigura, în lunile de iarnă, o mașină de spălat semiautomată și un calorifer electric pentru alte două familii.

În februarie 2021, am completat, prin Fond, suma necesară pentru renovarea celor două săli din Școala nr. 2 Dârvari unde vom organiza activitățile de afterschool. Renovările sunt încă în desfășurare, finanțarea inițială fiind asigurată printr-un alt proiect.

Știm, din cercetări făcute peste tot în lume, că ce se întâmplă acasă și după orele de la școală reprezintă unul dintre cei mai importanți factori în determinarea șanselor de reușită ale elevilor. Nu e suficient să ai o învățătoare sau o profesoară bună (deși este foarte important), nu e suficient să îți dorești să înveți (din nou, foarte important), ai nevoie și de condiții decente în care să poți să înveți și să te dezvolți. Și pentru asta luptăm acum, prin Fondul pentru Solidaritate.

 

Cum poți să donezi

Poți dona direct în contul nostru de la BCR:

RO43 RNCB 0290 1433 0510 0001 Banca Comercială Română București

SWIFT: RNCB ROBU

CUI 33626532 Asociația Politeia

Adresa: Str. Oboga nr. 5, bl. 160, sc. 1, ap. 25, sector 6, București, CP 062197

Sau poți dona prin PayPal:




Putem primii donații și prin Revolut: +40727778858

De asemenea, am adăugat și opțiunea donațiilor prin platforma Bursa Binelui.

Sau dacă știți firme care ar putea dona, dați-ne un semn să putem să luăm legătura cu ei.

În prezent, Asociația Politeia desfășoară o tombolă caritabilă, în parteneriat cu Best Music, având ca țintă completarea Fondului pentru Solidaritate Politeia. Toate donațiile realizate în perioada 1 martie – 31 martie prin intermediul platformei Galantom vor fi eligibile pentru tombolă. Puteți dona și participa la tombolă aici.

Mulțumim!