Sărbători mai bune pentru copiii din Dârvari

Sărbători mai bune pentru copiii din Dârvari

Planurile Politeia pentru aceste sărbători erau foarte diferite înainte să o cunoaștem pe Iarina Ștefănescu. Copiii au câștigat suficiente puncte la cursuri pentru a primi un cadou frumos de Crăciun. Este al doilea prag pe care ei îl ating, după ce cu câteva săptămâni în urmă le-am transformat sala de curs într-un mic cinematograf și am vizionat împreună „Inside Out”. Nu vom dezvălui cadoul la care ne gândisem inițial, întrucât a devenit următorul premiu. Avem însă foarte multe de spus despre ce au făcut posibil Iarina, prietenii ei și partenerii noștri de la Fundația eMAG și Reviro.

IMG_2100

Luni dimineață, copiii nu erau încă siguri dacă vor reuși să ajungă la cele 500 de puncte înainte de vacanță. Mai aveau nevoie de peste o sută de puncte, iar câțiva dintre ei lipseau, fiind răciți. Nu știau care este premiul, dar erau încă cu gândul la filmul văzut ultima dată. Au strâns punctele în mai puțin de o oră, ceea ce i-a bucurat foarte tare. Entuziasmul lor a crescut și mai mult când au aflat în ce constă premiul: o petrecere de Crăciun în școală, cu jocuri, un spectacol de magie, un atelier de pictură pe sticlă și cadouri pentru ei, frații și surorile lor. Cursul de miercuri a mers la fel de bine, copiii având acum deja un avans pentru următorul premiu.  

Iarina și prietenii ei fac lucruri minunate de aproape doi ani. Proiectul lor se cheamă „Ajungem Mari!” și „s-a născut dintr-o foarte mare dorință de a-i ajuta pe copiii din centrele de plasament să devină oameni mari, responsabili, independenți și siguri pe picioarele lor”. Ei au mai fost în Ciorogârla și anul trecut, când au oferit cadouri copiilor din localitate. S-au întors anul acesta și ne-au găsit pe noi. În afară de cei de la „Ajungem Mari”, cu Iarina au mai venit și Cristi și Alexandra, împreună cu grupul lor de prieteni. Aceștia din urmă au organizat spectacolul de magie și atelierul de pictură. Tot ei ne-au ajutat să luăm cadouri pentru copii – în principal haine, rechizite și încălțări – la care au contribuit și cei de la Fundația eMAG (care au oferit ghiozdane) și Reviro (care au organizat o licitație pentru proiectul nostru, despre care puteți să citiți pe blogul lor).

Sărăcia este una dintre cauzele principale ale situației dificile pe care o adresează proiectul „Spre o educație mai bună pentru toți copiii”. Unul dintre obiectivele acestui proiect este reducerea relevanței contextului social din care provin copiii. Ne bucurăm să spunem că după evenimentul de sfârșit de an suntem mai aproape de îndeplinirea sa.

DSC06020Pentru 17 dintre cei 30 de copii implicați în proiectul nostru, sărăcia reprezintă un pericol pentru educația lor:o geacă și o pereche de ghete costă fiecare câte 50-55 lei. Cum părinții lor nu au posibilitatea de a le cumpăra haine și încălțări de iarnă, în zilele mai reci nu îi trimit la școală. Ca urmare a activității de sâmbătă, 60 de copii au primit câte o geacă și o pereche de ghete. Pentru unele familii, ajutorul primit se ridică la peste 50% din venitul lunar, un efort pe care nu l-ar fi putut face, fapt ce ar fi pus în pericol prezența copiilor la cursuri. Mai mult, cei 30 de elevi din clasa a V-a au mai primit ghiozdane cu jocuri, bunătăți și rechizite, iar câteva familii au mai primit haine și ajutoare materiale de la un grup de voluntari. În total, 73 de copii au avut parte de sărbători mai bune și au primit un sprijin esențial în combaterea dezavantajelor cu care se confruntă.

Le mulțumim prietenilor și partenerilor noștri, pe care îi așteptăm în continuare alături de noi și în 2016.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.